Compania DTEK Renewables International, deținută de miliardarul ucrainean Rinat Akhmetov, a anunțat achiziționarea unui parc eolian cu o capacitate de 60 MW în județul Iași de la antreprenori locali care activează în domeniul energiei regenerabile.
Parcul eolian se află în satul Ruginoasa din Iași și va include 10 turbine eoliene de câte 6 MW fiecare. Prima turbină, cu o capacitate de 6 MW, un diametru de 162 metri și o înălțime de 125 metri, a fost deja instalată. Toate turbinele vor fi funcționale până la sfârșitul anului 2023.
Odată finalizat, parcul eolian va avea o capacitate de producție de 150.000 MWh pe an, suficientă pentru a alimenta peste 43.000 de gospodării din România.
Aceasta este cea de-a doua investiție a grupului DTEK Renewables International în energie regenerabilă din România, după achiziționarea în mai 2022 a unei centrale fotovoltaice în județul Cluj. Compania este deținută de Rinat Akhmetov, considerat cel mai bogat om din Ucraina.