Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au desfășurat astăzi mai multe percheziții într-un caz de exploatare a persoanelor vulnerabile, inclusiv a vârstnicilor, care ar fi fost ținuți nemâncați, bătuți și exploatați de două grupuri infracționale organizate. Acțiunea a avut loc în mai multe locații din București și din județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Olt și Argeș.

Conform anchetei, două grupuri infracționale organizate ar fi fost constituite în județul Ilfov, începând cu luna noiembrie 2020, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile. Victimele erau supuse la tratamente inumane sau degradante, munca fiindu-le impusă fără remunerație, iar uneori fiind constrânse prin violență fizică. De asemenea, victimele erau lipsite de hrană și de îngrijire medicală adecvată, fiind ținute în stare de aservire față de liderii grupurilor infracționale organizate, în vederea obținerii de beneficii patrimoniale nelegale.

Prejudiciul total estimat de către polițiști este de peste 5,2 milioane de lei. În vederea completării probatoriului în cauză, au fost emise și puse în executare 26 de mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite, urmând ca audierile să se desfășoare la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

În același timp, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au pus în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov și Ialomița, la sediile unor instituții publice și private suspectate de infracțiuni de omisiunea sesizării și abuz în serviciu.

Din cercetări a reieșit că două instituții publice cu responsabilități în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociații, în calitate de furnizor de servicii sociale, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidențial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cauzând bugetului propriu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Alte știri:  România și Coreea de Sud întăresc cooperarea în domeniul apărării și al situațiilor de urgență
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook