Polițiștii și procurorii au efectuat, joi dimineață, 35 de percheziții domiciliare în București și Ilfov, la persoane cercetate cu privire la ilegalități comise în legătură cu activități de curierat și transport alternativ de persoane.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul a 8 dosare penale, în care 14 persoane sunt cercetate cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019-2023, persoanele în cauză, prin intermediul a 30 de societăți comerciale pe care le administrează în drept sau în fapt, ar fi acționat pentru sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În concret, persoanele ar fi ascuns sursa impozabilă în cazul unor venituri de natură salarială, care sunt plătite salariaților acestor societăți, în mare parte cetățeni provenind din Asia. De asemenea, ar fi omis evidențierea unor venituri sau ar fi înregistrat achiziții fictive.

Prin aceste activități, statul ar fi fost prejudiciat cu suma de 12.260.000 de lei.

Perchezițiile au avut ca obiect documentarea și investigarea activității infracționale a persoanelor implicate, identificarea de bunuri și înscrisuri folosite la săvârșirea de infracțiuni sau rezultate din acestea și conducerea celor în cauză la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice – D.G.P.M.B. și I.P.J. Ilfov.

De asemenea, aceștia au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, al Institutului Național de Criminalistică și al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Alte știri:  Rusia a amplasat sisteme de rachete cu capacitate nucleară la granița cu Finlanda
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook