Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează în aceste zile o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, în zilele de 7 și 8 mai, președintele român se va afla la Washington D.C., unde va avea întrevederi cu înalți oficiali americani.

Un moment important al vizitei îl va constitui întrevederea de la Casa Albă cu președintele Joe Biden, programată pentru data de 7 mai. Cei doi șefi de stat vor discuta despre cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală și internațională. Situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre va fi unul dintre subiectele abordate, având în vedere sprijinul constant acordat de România țării vecine în contextul agresiunii militare ruse.

De asemenea, președinții Iohannis și Biden vor marca cei 20 de ani de la aderarea României la NATO și vor evalua modul în care Alianța Nord-Atlantică răspunde noilor provocări de securitate. Relația strategică dintre România și Statele Unite se va afla, cu siguranță, în atenția celor doi lideri.

Un moment important al vizitei îl va reprezenta decernarea Premiului  Distinguished International Leadership Award, acordat președintelui Iohannis în cadrul galei Atlantic Council.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook