Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, consideră că populația și guvernul României trebuie să înceapă o pregătire pentru situații de urgență, în contextul continuării conflictului militar dintre Rusia și Ucraina.

Intr-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, generalul Vlad a avertizat că Rusia nu se va opri la Ucraina în cazul în care va câștiga războiul, fiind de părere că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a Moscovei.

„Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici. Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a precizat Gheorghiță Vlad.

În acest context, șeful Armatei Române consideră necesar ca populația țării să înceapă să se pregătească, fiind nevoie de o lege care să permită înrolarea voluntară a bărbaților și femeilor cu vârste sub 35 de ani într-un program militar de bază. “Printre altele, ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar”, a explicat generalul Vlad.

El a estimat că acest proiect de lege va fi discutat cu prioritate abia de anul viitor, după ce vor trece cele patru luni de alegeri și a subliniat că pentru statele NATO este important acum să-și valorifice timpul pe care îl au la dispoziției pentru a pregăti populația.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…