Simona Halep a revenit în România după o perioadă de pregătire în Dubai și a declarat pe Aeroportul Henri Coandă că va face tot posibilul pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, programate în 2024. Suspendarea tenismenei române pentru dopaj a fost recent redusă de TAS de la 4 la 9 luni, ceea ce îi dă șanse mai mari să revină în circuit înaintea Olimpiadei.

Şi eu îmi doresc foarte mult fiu la Jocurile Olimpice, dar cred că şansele sunt minime pentru că nu am clasament. Dar, dacă până atunci voi reuşi să câştig câteva meciuri o să am o şansă în plus. Mi-aş dori tare mult. Nu am plănuit nimic, nu m-am gândit până acum. Totul este o opţiune, o să fac totul pentru a participa la Jocurile Olimpice, asta e sigur“, a declarat Simona Halep.

Tenismena susține că este nevinovată în cazul de dopaj și că adevărul a ieșit la iveală după decizia favorabilă de la TAS.

Eu sunt bine, sunt împăcată sufleteşte pentru că ştiu că nu am făcut absolut nimic, s-a şi dovedit acest lucru“, a mai spus Simona Halep.

Simona a vorbit și despre planurile sale imediate în circuit. Ea vizează participarea la turneul de la Miami din luna martie, însă va lua o decizie în următoarele zile. Totodată, românca va începe curând recrutarea unei noi echipe tehnice, cu care să se pregătească în perspectiva revenirii la cel mai înalt nivel competițional.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook