Patru persoane au murit și mai multe sunt date dispărute în urma unei explozii la o hidrocentrală din nordul Italiei. Explozia a avut loc sub apă la centrala administrată de compania Enel de pe lacul Suviana, la 70 km de orașul Bologna.

Mai mulți muncitori aflați la fața locului în acel moment au fost surprinși de deflagrație. Bilanțul este unul tragic: patru persoane și-au pierdut viața, iar alte trei sunt date dispărute în continuare sub dărâmături. Cinci muncitori au fost transportați de urgență la spitale din zonă, în stare gravă.

Printre muncitorii decedați se număra și un cetățean român. Este vorba despre Pavel Petronel Tănase, născut în România, din Settimo Torinese (Torino), în vârstă de 45 de ani.

Zeci de echipe de salvatori de la pompieri, inclusiv scafandri, împreună cu polițiști și jandarmi lucrează neîncetat la fața locului pentru a recupera victimele dispărute și a stinge ultimele focare de incendiu. Însă șansele de a găsi supraviețuitori sunt tot mai mici, după cum precizează purtătorul de cuvânt al pompierilor italieni implicați în operațiune.

Cauzele exploziei nu sunt cunoscute în acest moment și vor fi investigate de Procuratură.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…