O înregistrare video recent apărută cu liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, îl arată pe acesta în Africa cu doar câteva zile înainte de accidentul aviatic în care și-a pierdut viața, potrivit Reuters.
“Pentru cei care discută dacă sunt în viață sau nu, ce fac – chiar acum este weekendul, a doua jumătate a lunii august 2023, sunt în Africa”, spune Prigojin în scurta înregistrare video publicată de canalul Telegram Grey Zone, care este legat de grupul său Wagner.
“Așa că pentru cei cărora le place să discute despre ștergerea mea, sau despre viața mea privată, despre cât câștig sau orice altceva – totul este în regulă”, adaugă el cu un gest din mână.
Agenția de presă Reuters nu a reușit să verifice în mod independent locația sau data la care a fost efectuată înregistrarea video în care apare Evgheni Prigojin. Clipul a fost filmat dintr-un vehicul aflat în mișcare. Ținuta de camuflaj și pălăria pe care le poartă Prigojin, precum și ceasul de la mâna sa dreaptă se potrivesc cu aspectul său dintr-o înregistrare video publicată în data de 21 august, în care susținea că se afla tot în Africa.
Referirea sa la “weekend” a însemnat că cel mai recent clip trebuie să fi fost realizat la 19 sau 20 august, cu doar trei sau patru zile înainte ca el și alte figuri de top din Wagner și gărzile de corp să fie uciși într-un accident de avion la nord de Moscova, la 23 august.
Moartea lui Prigojin a survenit la două luni de zile după ce a organizat o revoltă în cea mai mare provocare la adresa președintelui Vladimir Putin de când acesta a ajuns la putere în 1999.