Letonia a recunoscut și condamnat oficial genocidul armean din 1915, a declarat pe Facebook Tigran Mkrtchyan, ambasadorul Armeniei în Letonia, Lituania și Estonia.

„Letonia a recunoscut și condamnat în mod oficial genocidul armean. 58 din 100 de membri ai Saeima au votat în favoarea rezoluției. Ceea ce era greu de imaginat cu ani înainte de azi a devenit realitate. Acesta este rezultatul muncii grele din ultimii ani, unde contactele politice intense, diplomația parlamentară, diplomația culturală au jucat un rol cheie ”, a spus ambasadorul.

„Mă închin în fața tuturor forțelor politice și a parlamentarilor din Parlamentul leton care au votat în favoarea oferirii unei soluții la această problemă foarte importantă pentru poporul armean din Letonia. O declarație despre genocidul armean comis sub epoca Imperiului Otoman ”, a spus el.

Genocidul armean a fost recunoscut de SUA si alte douăzeci de țări, dar este puternic contestat de Turcia.

Pe 24 aprilie, poporul armean comemorează una dintre cele mai mari tragedii ale secolului trecut, “genocidul armean”. Un șir de tragedii la distanţă de numai câteva decenii -pogromul turcilor început în 1895 și continuat în forță în 1915-1921, apoi ocupaţia sovietică- aproape că au reuşit să şteargă un popor de pe faţa pământului.

Genocidul a fost planificat și executat de către partidul de la putere la momentul respectiv, Comitetului Uniunii și Progresului (CUP), mai bine cunoscut sub numele de „Junii Turci”, compus în special din triumviratul de ofițeri Talaat Paşa, Enver Paşa și Jemal Paşa, care conduceau Imperiul Otoman implicat la acea dată în Primul Război Mondial alături de Puterile Centrale.

Genocidul a costat viețile a aproximativ un milion două sute de mii de armeni din Anatolia și Armenia de vest.

Alte știri:  Celebrul regizor iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la lovituri de bici și 8 ani de închisoare

Deportările și masacrele au fost pregătite și organizate de la Constantinopol, capitala de atunci a Imperiului, și implementate la nivel local de către liderii din diverse districte și provincii. Fiecare birou local era responsabil pentru colectarea armenilor din aria sa administrativă, apoi soldații și jandarmii otomanii escortau convoaiele până în deșert în „marșurile morții⁠” și comiteau ei înișiși asasinate sau dădeau frâu liber violenței grupurilor de bandiți înarmați, în cea mai mare parte kurzi. Politica de recunoaștere a acestui genocid la nivel mondial este încă subiect de dezbatere și controverse, din cauza negaționismului genocidului, mai ales în Turcia.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în Marea Neagră, lângă Sfântul Gheorghe

Sâmbătă dimineață, Autoritatea Navală Română a raportat scufundarea unei nave sub pavilion…