Un bărbat a fost arestat preventiv pentru deţinere şi port fără drept a unei arme letale, după ce a uitat, într-o cabină de probă dintr-un centru comercial din Capitală, o geantă în care se afla un pistol cu glonţ şi un încărcător cu opt cartuşe.

În data de 22 iunie 2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au reținut un bărbat de 36 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în modalitatea deținerii și portului fără drept a unei arme letale.

În fapt, în ziua de 22.06.2021, în jurul orei 16:00, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a fost sesizat prin sistemul 112 de către un angajat din cadrul unui complex comercial cu privire la faptul că într-o cabină de probă a fost găsită o geantă în care se afla un pistol.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că arma este una de tip letal, un pistol cu glonț, iar în aceeași geantă se afla și un încărcător cu 8 cartușe.

Au fost declanșate investigațiile în vederea identificării persoanei care a pierdut sau abandonat geanta în cauză.

A fost identificat și condus la audieri un bărbat de 36 de ani, acesta negând inițial că pistolul îi aparține.

A fost dispusă măsura reținerii, ulterior fiind arestat preventiv.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, arată un comunicat al Poliției.

Alte știri:  Băncile au acordat aproape 7 trilioane de dolari sectorului combustibililor fosili, în pofida angajamentelor pentru mediu
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în Marea Neagră, lângă Sfântul Gheorghe

Sâmbătă dimineață, Autoritatea Navală Română a raportat scufundarea unei nave sub pavilion…