Cea de-a patra ședință în care Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului ar fi trebuit să ia act de moţiunea USR PLUS-AUR şi să decidă calendarul dezbaterii acesteia, a fost suspendată din lipsă de cvorum . Precedentele ședințe au fost suspendate tot din lipsă de cvorum, după ce parlamentarii PSD au refuzat să participe.

La ședință au fost prezenți doar nouă parlamentari. Reprezentanții PSD au lipsit, iar din tabăra PNL a fost prezent doar președintele Ludovic Orban.

Ludovic Orban a anunțat că va comunica guvernului moțiunea de cenzură. A mai precizat că toate semnăturile depuse pe moțiunea de cenzură online de parlamentarii USR PLUS și AUR au fost depuse și fizic la cabinetul lui și niciun parlamentar nu și-a retras semnătura.

”Eu sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, eu am obligaţia să respect Constituţia şi legile ţării şi de asemenea deciziile CC (…) Ca atare, derularea calendarului moţiunii de cenzură este obligatorie, pentru că nerespectarea procedurii înseamnă încălcarea Constituţiei şi a principiuluii constituiţional al statului de drept. Astăzi, voi comunica Guvernului moţiunea de cenzură. De asemenea, am primit la cabinetul parlamentar toate semnăturile în original ale iniţiatorilor moţiunii de cenzură ale căror semnături fuseseră transmise online, care reprezintă o confirmare a autenticităţii acestor semnături. De asemenea, nu există nicio cerere de retragere a niciunei semnături”, a declarat Ludovic Orban.

El a adăugat că va mai încerca, după comunicarea Guvernului, convocarea unui Birou permanent reunit pentru a stabili calendarul moţiunii .

„Deci suntem în situaţia constituţională în care minimum un sfert dintre parlamentari au depus o moţiune de cenzură şi procedurile trebuie să se deruleze conform prevederilor constituţionale şi regulamentare. Evident, mă voi consulta telefonic cu toţi membrii Birourilor permanente şi le voi prezenta şi celor care nu au fost prezenţi, pentru că nu aş vrea ca vreunul dintre colegii mei din Birourile permanente reunite să nu înţeleagă gravitatea a ceea ce se întâmplă astăzi. Voi mai încerca, după comunicarea Guvernului, convocarea unui Birou permanent reunit pentru a stabili calendarul moţiunii, după ce voi consulta toţi colegii”, a mai spus Orban.

Alte știri:  Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook