Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost reținut, joi seara, înt-un dosar în care este acuzat de trafic de influență și constituire a unui grup infracțional organizat. Vanghelie și alți 21 de inculpați sunt acuzați că ar fi prejudiciat bugetul sectorului 5 cu 256 de milioane de lei, în perioada 2018-2020.

Potrivit DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului Local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de S.C. Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul Local).

“La finele anului 2018, suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, suspectul Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. şi un om de afaceri, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale), şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie Marian Daniel şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 S.R.L (unde acţionar majoritar este Consiliul Local sector 5). Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preturi supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante, etc), de la societăţile controlate de aceştia”, susţine DNA.

Alte știri:  Nivel record al creșterii concentrației de CO2 în atmosferă

Potrivit DNA, prejudiciul este estimat la o valoare de peste 256 de milioane de lei. 

“Într-un context asemănător, în perioada 2016-2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către S.C. Economat sector 5 S.R.L. şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Petre Marian Leonard, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare”, adaugă procurorii.

În mai 2021, Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat că a luat mită 30 de milioane de euro. Decizia instanței nu este definitivă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în Marea Neagră, lângă Sfântul Gheorghe

Sâmbătă dimineață, Autoritatea Navală Română a raportat scufundarea unei nave sub pavilion…