Bilanțul victimelor loviturilor aeriene ale forțelor ruse în orașul ucrainean Sumî a ajuns la 22 de morți, în timp ce salvatorii recuperau cadavrul unui băiat dintre dărâmături, relatează Pravda.

“Acest incident poate fi numit pe bună dreptate un masacru, deoarece o singură bombă a luat viața a 22 de persoane. Trupele rusești au executat un raid aerian asupra cartierului rezidențial din Sumy, a declarat Dmitro Zhyvytskyy, șeful administrației militare regionale din Sumî, pe Telegram.

Printre cele 22 de persoane ucise, 3 sunt copii. La început, s-a raportat moartea a 2 copii, dar astăzi salvatorii au recuperat corpul unui alt băiat dintre dărâmături.

Bombardamentele au lovit o casă de pe strada Romenska și a ras-o de pe fața pământului. În casă se aflau 9 persoane, care au murit cu toții. Alte șase case au fost complet distruse.

Aproximativ douăzeci de case învecinate au fost, de asemenea, parțial distruse.

Pe lângă cei uciși, 8 persoane au fost rănite, între care și o fetiță de 5 ani.

De asemenea, cel puțin 10 persoane au fost ucise marți într-un atac militar rusesc în orașul Severodonestk, în estul Ucrainei, a anunțat un oficial local din regiunea Lugansk, într-un comunicat pe Telegram. Armata rusă “a deschis focul” asupra unor case rezidențiale și a altor clădiri din oraș, a spus el, fără a preciza imediat dacă a fost vorba de un atac de artilerie.
Regiunea a cunoscut lupte grele în ultimele zile.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…