David Popovici, dublu campion mondial la Campionatul Mondial de Natație de le Budapesta, și Robert Glință, finalist in două probe la aceeași competiție, au sosit duminică seara în țară cu o aeronavă TAROM pe aeroportul „Henri Coandă”.

La coborârea din avion, sportivii români au fost întâmpinați de foștii campioni olimpici, Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație, de Mihai Covaliu, președintele COSR, de Eduard Novak, ministrul Sportului, și de președintele clubului Dinamo, Ionuț Adrian Popa.

“Trebuie să recunosc, nu sunt obișnuit cu atât de multă lume și atât de multă atenție. Sunt tot eu, natural. Vreau să fac cel mai important lucru, să le mulțumesc celor care au crezut mereu în mine și tuturor românilor care m-au urmărit, în fața ecranelor sau la Budapesta. A fost superb! Multă lume ar vrea să fie în fața mea. Sunt onorat că reprezint țara asta frumoasă și să vă simt alături de mine”, au fost primele cuvinte ale lui David Popovici.

”Niciodată nu m-am simțit atât de special, nu am fost niciodată împins așa de la spate. Am făcut totul pentru a obține cel mai bun rezultat. Asta e în special și datorită lui David. Fără el și performanțele lui nu s-ar fi întâmplat asta. Îți mulțumesc, sunt mândru că sunt contemporan cu tine!”, a spus Robert Glință.

David Popovici a devenit al doilea înotător din istorie care cucerește aurul mondial în probele de 100 și 200 de metri liber, la aceeași ediție. Doar Jim Montgomery (67 de ani) se mai poate lăuda cu această performanță, reușită în 1973, la Belgrad.

Alte știri:  Senatul american a votat un proiect de lege care ar putea interzice TikTok

La competiția de la Budapesta a obținut rezultate onorabile și Robert Glință, 25 de ani, care a fost pe locul 8 în finala de la 100 de metri spate și pe 5 în finala probei de 50 de metri spate.

Luni, David Popovici va fi premiat la Palatul Victoria pentru rezultatele obținute cu suma de un milion de lei, echivalentul a 200.000 de euro

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook