Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la nașterea sa, care a fost marcată de o ploaie de laude, în ciuda izolării internaționale a Rusiei și a eșecurilor din Ucraina.

“Dumnezeu v-a pus la putere pentru ca dumneavoastră să puteți îndeplini un serviciu de o importanță deosebită și de mare responsabilitate pentru soarta țării și a oamenilor încredințați în grija dumneavoastră”, a spus patriarhul, alăturându-se corului de oficiali ruși care l-au felicitat pe Putin.

Patriarhul Kirill a făcut apel la credincioșii din întreaga țară să se roage pentru sănătatea lui Putin.

De asemenea, el i-a urat lui Vladimir Putin, aflat la putere de peste 22 de ani, “putere fizică și morală pentru mulți ani”. “Ați câștigat reputația unui lider național, loial Patriei sale, care o iubește sincer și îi dăruiește toată puterea sa”, a spus Kirill. “Fie ca puterea dumneavoastră să nu se epuizeze și ajutorul lui Dumnezeu să fie mare pentru dvs”, a conchis el.

Patriarhul Kirill, șef al ortodocșilor ruși din 2009, și-a pus biserica în slujba puterii lui Vladimir Putin și îl descrisese deja în 2012 drept un “miracol”. Cei doi lideri împărtășesc ambiția unei Rusii conservatoare și dominante, iar liderul religios rus susține asaltul asupra Ucrainei.

În special, ei sunt de acord cu ideea de decădere morală a unui Occident în declin, inclusiv în ceea ce privește toleranța față de persoanele LGBT. Chiar săptămâna trecută, Vladimir Putin a denunțat apariția “satanismului”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…