Procurorii DNA fac miercuri 162 de percheziţii în București și în șapte județe, într-un dosar privind infracțiuni vamale, prejudiciul fiind estimat la 58 de milioane de lei.

Comunicat DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni la regimul vamal (cu un prejudiciu estimat la acest moment de aproximativ 58 de milioane de lei) și evaziune fiscală, comise în perioada ianuarie 2022 – prezent.

În cursul zilei de 23 noiembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în 162 de locații (o instituție publică), restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale situate în județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și municipiul București.

În cauză procurorii au beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Financiare și structurile teritoriale aflate în coordonare, Direcția de Operațiuni Speciale, Brigada Operațiuni Speciale Iași, Unitatea Centrală de Analiză a Informației), Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Autoritatea Vamală Română, precum și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Iași, Brigada Specială de Intervenție Jandarmi București, Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău,
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…