Foto: Direcția Națională Anticorupție

Primarul din Corbeanca, Anton Valeriu, a fost reținut de DNA pentru acuzații de luare de mită și spălarea banilor.

Potrivit procurorilor, primarul ar fi primit mită în valoare de aproape două milioane de euro de la mai multe persoane și ar fi primit în plus, 16 hectare de teren și pădure pe care le-a vândut cu peste două milioane de euro. Valeriu este acuzat că ar fi cerut acești bani pentru a le soluționa persoanelor respective cererile de retrocedare a unor terenuri.

Comunicat DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 522/VIII/3 din 04 mai 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 05 mai 2023, a suspecților:

ANTON VALERIU, la data faptelor primar al comunei Corbeanca, județul Ilfov și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită (două fapte din care una în formă continuată),
– spălare a banilor,
– instigare la spălare a banilor, în formă continuată;

Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. În perioada 2011-2017, suspectul Anton Valeriu, în calitățile menționate mai sus, având spre soluționare cererea unei persoane de restituire a unui teren de 45 ha situat pe raza comunei Corbeanca, ar fi pretins și primit de la aceasta, prin intermediari (unul dintre aceștia fiind celălalt suspect reținut în prezenta cauză), suma de 1.418.581 euro, bani ce ar fi fost remiși după obținerea despăgubirilor bănești, ca urmare a aprobării dosarului de către A.N.R.P.
Pentru a fi disimulată adevărata proveniență a sumelor de bani primite cu titlu de mită, la instigarea suspectului Anton Valeriu, ar fi fost încheiate mai multe acte notariale autentificate prin care ar fi fost ascuns adevăratul beneficiar al sumei de bani menționate mai sus.

Alte știri:  Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a câștigat un recurs împotriva extrădării în Statele Unite

2. Într-un context asemănător, în perioada septembrie 2011 – iulie 2019, suspectul Anton Valeriu, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins de la persoane îndreptățite să li se restituite diverse suprafețe de teren, jumătate din drepturile revendicate pentru a efectua demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a cererilor depuse de acestea.
După soluționarea cererilor, într-o manieră asemănătoare, suspectul Anton Valeriu ar fi intrat în posesia a șapte ha de pădure (vândută ulterior contra sumei totale de 1.554.695 euro), a nouă hectare de teren arabil (vândut în 2019 pentru suma de 450.000 euro) și a sumei de 475.318 euro.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Marcel Ciolacu, citat de CNCD după ce a zis „Buzăul nu e în Moldova, nu mă jigniți”

Marcel Ciolacu, liderul PSD și prim-ministru al României, a fost citat de…

VIDEO: Un mort și 30 de răniți în urma unui zbor de la Londra la Singapore, afectat de “turbulențe puternice”

Un pasager a decedat într-un zbor de la Londra la Singapore, după…

Biden critică cererea “scandaloasă” a procurorului CPI de emitere a unor mandate de arestare împotriva liderilor israelieni

Procurorul Șef al Curții Penale Internaționale a anunțat luni cereri pentru mandate…

Judecătoarea Iulia Motoc va conduce completul care va decide mandatele de arestare a liderilor implicați în conflictul din Fâșia Gaza

Curtea Penală Internațională (CPI) se pregătește să examineze cererea procurorului șef privind…

VIDEO: Deputatul Florin Roman, agresat fizic de Dan Vîlceanu în Parlament

Un incident violent între doi deputați a avut loc în incinta Parlamentului…

Polonia investește 2.3 miliarde de euro în fortificarea graniței cu Rusia și Belarus

Guvernul Poloniei a anunțat un nou proiect masiv de fortificare a frontierei…