ANPC a sancționat 11 bănci de pe piața locală pentru practici comerciale înșelătoare, care încalcă drepturile consumatorilor în ceea ce privește modul de calcul al ratelor. Sancțiunea contravențională a constat în amenzi în valoare de 550.000 de lei, iar ANPC a propus emiterea unor noi grafice de rambursare pentru a restabili echilibrul contractual.

În urma verificărilor realizate de ANPC, s-a constatat că, în mod eronat, rata era compusă în primii ani din 25% din soldul principal de rambursat și 75% din dobândă. Această modalitate de calcul a făcut ca consumatorii să plătească preponderent dobânzi și foarte puțin din credit.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că această practică comercială înșelătoare ascunde interese de grup și o atitudine cartelară. ANPC va transmite Consiliului Concurenței cele constatate pentru a face și dânșii o analiză a întregii situații.

Pentru a restabili echilibrul contractual, comisarii ANPC au propus emiterea unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

Băncile sancționate sunt ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, BancaTransilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank și BRD Groupe Societe Generale.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Germania a blocat active rusești de aproape 4 miliarde de euro

Ministerul de Finanțe din Germania a anunțat că a blocat active rusești…

Rusia vrea să naționalizeze un mare distilator de vodcă din cauza activităților “extremiste”

Autoritățile ruse au inițiat o acțiune în justiție pentru a prelua controlul…

Lovitură uriașă împotriva crimei organizate în Italia: Peste 100 de membri ai mafiei ‘Ndrangheta reținuți

Poliția italiană a reținut peste 100 de presupuși membri ai grupării mafiote…

ISW: Rusia avansează încet în regiunea Harkov și pare că își creează o zonă tampon la graniță

Potrivit unei noi analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), forțele…

Se așteaptă ca premierul Slovaciei să supraviețuiască tentativei de asasinat, spun oficialii

Premierul populist al Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat de mai multe…

UE investighează Meta din cauza preocupărilor legate de siguranța copiilor și de sănătatea mintală

Comisia Europeană a anunțat că a demarat o investigație oficială asupra Facebook…

Putin a ajuns în China într-o vizită de stat pentru a aprofunda parteneriatul strategic cu Xi

Președintele rus Vladimir Putin a sosit ieri în China pentru o vizită…