Un incident îngrozitor a avut loc joi într-un parc pe malul unui lac din Alpii francezi, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a atacat cu un cuțit mai mulți copii foarte mici.

Atacul a avut loc în orașul alpin Annecy, iar președintele francez Emmanuel Macron l-a descris drept un “atac de o lașitate absolută”.

Conform autorităților franceze, șase copii de aproximativ trei ani au fost grav răniți, doi dintre ei fiind în stare “de urgență absolută”. De asemenea, doi adulți, inclusiv agresorul, au suferit leziuni. Potrivit martorilor, atacatorul purta un turban, iar surse din poliție au declarat că acesta un este cetățean sirian care a solicitat azil în Franța.

Atacatorul a fost reținut de poliție, iar ministrul de interne Gerald Darmanin a confirmat că agresorul se află în arest.

Antoine Armand, un deputat local, a vorbit cu BFMTV din clădirea Adunării Naționale din Paris și a declarat că copiii au fost atacați la un loc de joacă din parc, iar printre victime se numără și copii foarte mici care au fost atacați cu sălbăticie.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Marcel Ciolacu, citat de CNCD după ce a zis „Buzăul nu e în Moldova, nu mă jigniți”

Marcel Ciolacu, liderul PSD și prim-ministru al României, a fost citat de…

VIDEO: Un mort și 30 de răniți în urma unui zbor de la Londra la Singapore, afectat de “turbulențe puternice”

Un pasager a decedat într-un zbor de la Londra la Singapore, după…

Biden critică cererea “scandaloasă” a procurorului CPI de emitere a unor mandate de arestare împotriva liderilor israelieni

Procurorul Șef al Curții Penale Internaționale a anunțat luni cereri pentru mandate…

Judecătoarea Iulia Motoc va conduce completul care va decide mandatele de arestare a liderilor implicați în conflictul din Fâșia Gaza

Curtea Penală Internațională (CPI) se pregătește să examineze cererea procurorului șef privind…

VIDEO: Deputatul Florin Roman, agresat fizic de Dan Vîlceanu în Parlament

Un incident violent între doi deputați a avut loc în incinta Parlamentului…

Polonia investește 2.3 miliarde de euro în fortificarea graniței cu Rusia și Belarus

Guvernul Poloniei a anunțat un nou proiect masiv de fortificare a frontierei…