Ministerul Afacerilor Interne a anunțat mai multe demiteri în rândul șefilor din Poliția Constanța, ca urmare a tragicului accident din localitatea 2 Mai.

Potrivit MAI, pe baza datelor preliminare, ofițerii Corpului de Control au constatat unele posibile abateri de la lege din partea unui ofițer și a doi agenți de poliție în supravegherea șoferului implicat în accident.

“În urma activităților de verificare derulate până în prezent, ofițerii Corpului de control au constatat posibile aspecte de natură penală circumscrise infracțiunii de abuz în serviciu, în legătură cu modul de acțiune, respectiv inacțiune, a 3 polițiști – un ofițer și doi agenți implicați în procedurile de verificare, control și luare a măsurilor .

În contextul în care IPJ Constanța are în folosință 12 aparate pentru verificarea prezenței în organism a unor substanțe cu efecte psihoactive, respectiv drugest, s-a constatat că polițiștii aveau posibilitatea să testeze conducătorul auto ori să-l conducă la o unitate autorizată pentru verificări în domeniul examinării clinice și recoltării de probe biologice”, a declarat chestorul de poliție Ionescu Eduard, reprezentant al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din cadrul MAI.

Ca urmare, au fost demiși din funcții adjunctul Inspectoratului Județean, șeful Serviciului Rutier Constanța, șeful Poliției din Mangalia și șeful postului de poliție Vama Veche.

De asemenea, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța pentru anchetarea posibilelor fapte penale comise de polițiști.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

VIDEO: Președintele SOS Constanța, Cristian Stancovici, surprins depășind pe linie continuă la îndemnul șefei sale, Diana Șoșoacă

Șeful SOS Constanța, Cristian Stancovici, a fost surprins depășind mai multe mașini…

Băncile au acordat aproape 7 trilioane de dolari sectorului combustibililor fosili, în pofida angajamentelor pentru mediu

Potrivit celui mai recent raport dedicat finanțării combustibililor fosili de către bănci,…

Cei 3 frați acuzați de crima de la Padina au fost plasați în arest la domiciliu

Curtea de Apel Ploiești a decis scoaterea din arest preventiv a celor…

Putin l-a demis pe ministrul apărării Serghei Șoigu

Președintele rus Vladimir Putin a decis înlocuirea ministrului apărării Serghei Șoigu, intr-o…

Zelenski spune că armata sa este blocată în lupte “aprige” la graniță, pe fondul unui asalt rusesc

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata sa este angrenată în…