foto: ARSVOM Constanța

A fost alertă în zona localității Tuzla din județul Constanța, după ce o ambarcațiune răsturnată a fost recuperată din largul mării. Potrivit primelor informații, pe ambarcațiune au fost găsite mai multe dispozitive electronice care au ridicat suspiciuni cu privire la natura ei.

Ambarcațiunea a fost depistată de pescari aflați în zona de larg, la aproximativ 3 km distanță de țărm. Ei au anunțat imediat autoritățile, care au trimis nava de salvare Artemis pentru a remorca barca la țărm. Pe ambarcațiune nu a fost găsit nicio persoană, însă prezența dispozitivelor electronice a atras atenția.

Barca a fost astfel preluată de specialiștii Serviciului Român de Informații pentru a fi examinată. După o primă analiză, s-a stabilit că printre dispozitive se află și o antenă ce pare a fi de bruiaj.

Conform unui comunicat transmis de Ministerul român al Apărării, ambarcațiunea  “s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot”.

Din primele informații, drona ar putea avea origini ucrainene și ar fi putut fi folosită în operațiunile militare din zona de conflict.

Pentru siguranță, ambarcațiunea suspectă a fost remorcată în Portul Midia, unde urmează să fie cercetată de specialiști.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Germania a blocat active rusești de aproape 4 miliarde de euro

Ministerul de Finanțe din Germania a anunțat că a blocat active rusești…

Rusia vrea să naționalizeze un mare distilator de vodcă din cauza activităților “extremiste”

Autoritățile ruse au inițiat o acțiune în justiție pentru a prelua controlul…

Lovitură uriașă împotriva crimei organizate în Italia: Peste 100 de membri ai mafiei ‘Ndrangheta reținuți

Poliția italiană a reținut peste 100 de presupuși membri ai grupării mafiote…

ISW: Rusia avansează încet în regiunea Harkov și pare că își creează o zonă tampon la graniță

Potrivit unei noi analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), forțele…

Se așteaptă ca premierul Slovaciei să supraviețuiască tentativei de asasinat, spun oficialii

Premierul populist al Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat de mai multe…

UE investighează Meta din cauza preocupărilor legate de siguranța copiilor și de sănătatea mintală

Comisia Europeană a anunțat că a demarat o investigație oficială asupra Facebook…

Putin a ajuns în China într-o vizită de stat pentru a aprofunda parteneriatul strategic cu Xi

Președintele rus Vladimir Putin a sosit ieri în China pentru o vizită…