Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a deschis o anchetă disciplinară în cazul lui Vlad Pascu, tânărul judecat pentru accidentul mortal de la 2 Mai. Decizia a fost luată în urma unui interviu pe care acesta l-a dat recent din închisoare.

Într-o declarație dată publicației News.ro, purtătoarea de cuvânt a penitenciarului, Nicoleta Baraitaru, a menționat că se efectuează verificări pentru a stabili dacă Vlad Pascu a încălcat regulamentul privind comunicarea cu exteriorul.

Legea închisorilor interzice deținuților să comunice cu lumea exterioară în alte condiții decât cele stabilite.

Interviul respectiv a fost dat pentru pagina de social media a activistului Marian Ceaușescu.

Dacă va fi găsit vinovat de încălcarea legii, Vlad Pascu riscă sancțiuni care merg de la un simplu avertisment și până la interzicerea unor drepturi timp de 1-3 luni, cum ar fi dreptul de a primi pachete.

O decizie finală ar urma să fie luată în următoarele zile.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Germania a blocat active rusești de aproape 4 miliarde de euro

Ministerul de Finanțe din Germania a anunțat că a blocat active rusești…

Rusia vrea să naționalizeze un mare distilator de vodcă din cauza activităților “extremiste”

Autoritățile ruse au inițiat o acțiune în justiție pentru a prelua controlul…

Lovitură uriașă împotriva crimei organizate în Italia: Peste 100 de membri ai mafiei ‘Ndrangheta reținuți

Poliția italiană a reținut peste 100 de presupuși membri ai grupării mafiote…

ISW: Rusia avansează încet în regiunea Harkov și pare că își creează o zonă tampon la graniță

Potrivit unei noi analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), forțele…

Se așteaptă ca premierul Slovaciei să supraviețuiască tentativei de asasinat, spun oficialii

Premierul populist al Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat de mai multe…

UE investighează Meta din cauza preocupărilor legate de siguranța copiilor și de sănătatea mintală

Comisia Europeană a anunțat că a demarat o investigație oficială asupra Facebook…

Putin a ajuns în China într-o vizită de stat pentru a aprofunda parteneriatul strategic cu Xi

Președintele rus Vladimir Putin a sosit ieri în China pentru o vizită…