Un protest organizat sâmbătă seara de către transportatori și fermieri pe Centura orașului Constanța s-a încheiat cu tensiuni între manifestanți și forțele de ordine, după ce un agent al Serviciului pentru Acțiuni Speciale a scos arma din dotare îndreptând-o către un vehicul.

Zeci de transportatori și fermieri au blocat sâmbătă seara mai multe ore bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța, pentru a-și exprima nemulțumirile privind creșterile de prețuri la carburant și la asigurările RCA, precum și lipsa sprijinului financiar din partea autorităților.

Conform reprezenanților IPJ Contanța, la un moment dat un participant la trafic nu a respectat dispozițiile polițiștilor și s-a îndreptat cu mașina spre zona protestatarilor și spre efectivele de ordine publică. În acest context, un agent al Serviciului pentru Acțiuni Speciale “pentru a înlătura pericolul la adresa dispozitivului de ordine (…) s-a poziționat cu genunchiul stâng pe vehiculul condus de persoana respectivă și a îndreptat arma din dotare către blocul motor al vehiculului”. Aceștia au precizat că arma de serviciu avea muniție neletală.

Reprezentanții protestatarilor au acuzat că polițiștii din dispozitiv „au venit cu armele încărcate de parcă eram niște infractori” și că și-ar fi dorit să fie lăsați să cirucle prin oraș pentru a-și face auzite nemulțumirile.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…