USR PLUS Agigea a inițiat procedura de organizare a referendumului local pentru demiterea primarului PSD Maricel Cristian Cîrjaliu.

Primarul din Agigea este acuzat că a blocat activitatea primăriei pentru că nu a mai convocat nici o ședință de consiliul local din ianuarie.

URS PLUS a înregistrat vineri la Prefectura Constanța 2.000 de semături necesare pentru inițierea procedurii de demitere, potrivit unui comunicat al partidului.

Preşedintele filialelei USR PLUS Agigea, Gabriel Ciobanu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Prefecturii Constanţa, că primarul comunei Agigea a blocat activitatea Consiliului Local. 

“După alegerile locale din septembrie 2020, în Consiliul Local, s-a format o majoritate cu scopul de a se dedica nevoilor locuitorilor din comuna Agigea şi nu intereselor personale ale unei persoane. Primarul PSD-ist Maricel Cristian Cîrjaliu nu a fost de acord şi nu este de acord cu această majoritate motiv pentru care a luat decizia să blocheze întreaga activitate a Consiliului Local Agigea”, a afirmat Gabriel Ciobanu.

El a precizat că USR PLUS s-a consultat cu cetăţenii din Agigea şi a ajuns la concluzia că singurul demers prin care se poate debloca administraţia publică locală este organizarea unui referendum local ,

“După mai multe demersuri iniţiate cu scopul de a debloca situaţia din administraţia publică locală Agigea şi fără rezultat, ne-am consultat cu cetăţenii şi ajuns la concluzia că singurul demers prin care putem debloca administraţia publică locală este organizarea unui referendum local prin care să îl demitem pe primarul din comuna Agigea.  În data de 7 martie 2021, am demarat procedura de strângere de semnături pentru organizarea referendumului şi după mai bine de şase luni, cu sprijinul cetăţenilor, al colegilor din majoritatea formată în Consiliul Local, al colegilor din filiala Agigea, colegilor de la nivel judeţean şi chiar naţional, am reuşit să strângem numărul necesar de semnături, ba chiar să îl depăşim pentru ca astăzi să înregistrăm cererea însoţită de motive şi de semnături pentru ca procedura să fie demarată de către Instituţia Prefectului”, a explicat liderul USR PLUS Agigea.

Alte știri:  Radu Mazăre, la un pas de eliberare. Magistrații decid astăzi dacă îi admit cererea de eliberare condiționată

La conferinţa de presă din faţa Prefecturii Constanţa au fost prezenţi mai mulţi lideri naţionali şi locali ai USR PLUS, printre care preşedintele Senatului, Anca Dragu şi fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion. 

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…