Ludovic Orban și-a anunțat marți, în plenul Camerei Deputaților, demisia din grupul parlamentar al PNL. ” Conducerea PNL trebuie să se ducă acasă, deputaţii PNL să renunţe la golf, eu personal nu vreau să joc golf. PNL trebuie să se întoarcă cu faţa la cetăţeni şi cu spatele la chiriaşul de la Cotroceni “, a spus Ludovic Orban, făcând referire la Klaus Iohannis.

”Am cerut cuvântul pentru a infroma plenul că începând de astăzi m-am dezafiliat, m-am retras, din grupul PNL şi îmi voi continua activitatea ca parlamentar neafiliat”, a spus Orban în plen. 

Orban a spus că motivul principal al deciziei este legat de obligaţia morală pe care o are faţă de cetăţenii care au avut încredere în el şi în PNL, aceea de a-şi respecta angajamentele din campania electorală.

”Din păcate, astăzi nu am altă soluţie pentru a fi consecvent în respectarea acestor obligaţii morale faţă de cetăţeni decât de a mă despărţi, sper eu temporar, de colegii mei parlamentari. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele 4 luni depăşeşte orice imaginaţie, atâtea acţiuni politice  îndreptate împotriva intereselor Romîniei nu mi-a fost dat să văd”, a spus el. 

”S-a creat o criză politică artificială, din motive pe care nu le-a înţeles niciun cetăţean”. ”A fost făcut praf principalul partid de guvernământ, coaliţia, şi cetăţenul român a fost lăsat fără guvern cu capacitate deplină de exerciţiu, oferind un circ politic pe care marea majoritate a populaţiei îl respinge. Nu pot să fiu părtaş la acest lucru, numai lobotomizat aş putea sta pasiv la acest atentat împotriva interesului naţional. Sunt un om cu conştiinţă, care îşi iubeşte ţara şi aceasta este o formă de protest. Nu îmi dau încă demisia din PNL, partidul căruia i-am dedicat toată viaţa”, a mai spus Orban.

Alte știri:  Un nou termen al procesului în care este judecat Vlad Pascu

El a afirmat că, pentru a se întoarce, trebuie îndeplinite anumite condiţii:  ”Conducerea PNL trebuie să se ducă acasă, deputaţii PNL să renunţe la golf, eu personal nu vreau să joc golf. PNL trebuie să se întoarcă cu faţa la cetăţeni şi cu spatele la chiriaşul de la Cotroceni”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…