Un bărbat din Onești a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea a doi muncitori, pe care i-a ținut ostatici în apartamentul său.

De asemenea, soția sa a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

Tribunalul Bacău a decis condamnarea lui Gheorghe Moroşan la 30 de ani de închisoare pentru omor calificat, la câte zece ani de închisoare pentru două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și la doi ani de închisoare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Instanța a contopit pedepsele, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 30 de ani de închisoare .

Dubla crimă de la Oneşti a avut loc pe 1 martie 2021, într-un apartament care fusese al agresorului, dar se afla în proprietatea Chimcomplex, în urma unei executări silite.

Pe parcursul celor cinci ore în care i-a ținut pe muncitori ostatici, înainte de a-i ucide, Gheorghe Moroșan a cerut insistent să discute cu ministrul Justiției și cu cel de Interne, dar a cerut și ca la fața locului să vină reprezentanți ai presei.

După imobilizarea lui Moroşan, polițiștii aflați la fața locului au încercat să îi salveze pe cei doi muncitori înjunghiați, însă unul a murit în apartament, iar al doilea la spital.

Decizia magistraților de la Curtea de Apel Bacău este definitivă și menține decizia inițială a Tribunalului Bacău, pronunțată în octombrie 2022.

În plus, instanța a stabilit despăgubiri de 2 milioane de euro pentru familiile victimelor.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…