foto: Primaria Constanta

Instanța de judecată a hotărât demolarea etajelor adăugate ilegal de un dezvoltator imobiliar la două blocuri situate pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța. Decizia vine după ce dezvoltatorul nu s-a conformat măsurilor luate inițial de autorități.

Conform unui comunicat al primăriei, în 2020 s-a constatat că la blocul nr. 90 de pe strada menționată se construia al cincilea etaj, deși imobilul era autorizat doar pentru patru etaje. Investitorul a fost atunci sancționat cu amendă, iar lucrările au fost oprite. Totuși, acesta nu a obținut o nouă autorizație pentru etajul suplimentar, așa cum i s-a cerut.

Situația similară s-a repetat și la blocul vecin, nr. 92, unde s-a încercat construirea neautorizată a unui alt etaj.

Firma în cauză, Stop SRL, menționează că a primit inițial Certificat de Urbanism din partea Primăriei Constanța pentru extindere și a făcut toate demersurile necesare, însă odată cu schimbarea administrației, noua conducere a Primăriei a decis să nu elibereze Autorizația de Construire. Cu toate acestea, Primăria a cerut în instanță desființarea etajului construit.

Compania controlată de omul de afaceri Costică Zelca spune că respectă decizia administrativă și a început procesul de demolare.

Conform hotărârii judecătorești definitive, aceasta a fost obligată să demoleze până în aprilie, respectiv iunie 2024, etajele construite fără autorizație.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…