Foto- ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a câștigat procesul cu Poliția Română și scapă de o amendă de 1.000 de lei pe care a primit-o pentru nerespectarea izolării la domiciliu. Decizia instanței nu este definitivă. 

Judecătoria Constanţa a decis să admită în parte plângerea formulată de Teodosie Petrescu împotriva Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

„Anulează în parte procesul verbal seria PF nr. 0089507 din data de 24.01.2022, cu referire la contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 65 lit. i) şi art. 66 lit. b) din Legea nr. 55/2020, pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei. Menţine în rest procesul verbal ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel de depune la Judecătoria Constanţa”, se arată în minuta instanţei.

ÎPS Teodosie a fost amendat de trei ori într-o singură zi, în luna ianuarie, pentru nerespectarea carantinei. Valoarea totală a amenzilor fiind de 3000 de lei.

Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat după ce a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, deși DSP îl plasase în carantină din data de 21 ianuarie, după ce a fost contact direct cu o persoană confirmată COVID-19 .

A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului.

A treia sancțiune i-a fost dată Arhiepiscopului Tomisului, în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis la conferinţa ”România, vechea vatră a Europei”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…