Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat că liderul grupării teroriste ISIS a fost “eliminat”, în urma unui raid în Siria în care au murit și șase copii și patru femei.

Un înalt oficial al administrației americane a declarat reporterilor că liderul ISIS, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, a murit în urma raidului. Oficialul a precizat că acesta s-a aruncat în aer.

Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi

Cel puțin 13 persoane au fost ucise în confruntările care au avut loc în timpul și după raid – inclusiv șase copii și patru femei -, potrivit grupului de apărare civilă sirian, Căștile Albe. Nu au existat victime americane, potrivit Pentagonului.

“Noaptea trecută, sub conducerea mea, forțele militare americane din nord-vestul Siriei au întreprins cu succes o operațiune antiteroristă pentru a proteja poporul american și aliații noștri și pentru a face lumea un loc mai sigur”, a declarat Biden într-un comunicat. “Mulțumită priceperii și curajului forțelor noastre armate, l-am scos de pe câmpul de luptă pe Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi – liderul ISIS. Toți americanii s-au întors în siguranță din această operațiune”

Raidul din timpul nopții în Atmeh, un oraș dens populat din provincia Idlib, aflată sub controlul rebelilor, în apropiere de granița cu Turcia, s-a soldat cu cel puțin 13 morți.

Locuitorii au declarat că elicopterele au survolat clădirea timp de mai bine de două ore înainte de atac. Forțele speciale americane au efectuat apoi o operațiune de aterizare și au luat cu asalt casa.

Operațiunile coaliției conduse de SUA împotriva rămășițelor celulelor latente ale ISIS sunt mai frecvente în nord-estul Siriei. De asemenea, armata americană a folosit drone pentru a ucide agenți de top ai Al-Qaida în nordul Siriei.

Alte știri:  Polonia este "pregătită" să găzduiască arme nucleare NATO, afirmă președintele Duda
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…