Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, a scăpat pentru moment de o condmanare, după ce Curtea de Apel București, cea care ar fi trebuit să pronunțe decizia definitivă în procesul fostului șef LPF , a ajuns la concluzia că, practic, procesul trebuie reluat de la zero pentru că prima instanța de fond, Tribunalul București, nu avea dreptul să judece acest dosar.

Dumitru Dragomir și omul de afaceri Ioan Bendei, administratorul firmei RCS / RDS au fost condamnați în 15 ianuarie 2019 de Tribunalul București la câte 4 ani de închisoare cu executare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Cei doi pot au făcut apel la sentință, iar Curtea de Apel București a desființat sentința Tribunalului București.

Minuta instanței:

În baza art. 421 pct. 2 lit. b C.pr.pen. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Bădiţă Florin Bogdan, Bendei Ioan, SC BODU SRL, Dragomir Bogdan Dumitru, Dinei Mihai, Dragomir Dumitru, SC INTERGRASOFT SRL, Oprea Alexandru, SC RCS&RDS SA şi Bulgac Serghei împotriva sentinţei penale nr. 37/15.01.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 31983/3/2017. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală apelată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă – Curtea de Apel Bucureşti. Judecata îşi va relua cursul începând cu procedura camerei preliminare, conform art. 342 şi urm. C.pr.pen. In baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.11.2021.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…