Parlamentul României a votat astăzi o nouă lege care elimină pensiile speciale ale senatorilor și deputaților. Proiectul de lege a fost adoptat cu o majoritate covârșitoare de 382 de voturi pentru și doar trei abțineri. Cu toate acestea, legea poate fi contestată la Curtea Constituțională, care poate decide dacă este constituțională sau nu.

Adoptarea acestei legi vine în urma angajamentului României în Programul de Redresare și Reziliență PNRR, în care se prevede eliminarea pensiilor speciale, iar tranșele de bani depind de îndeplinirea obiectivelor asumate. În plus, Parlamentul adoptase un proiect de lege anul trecut, care elimina pensiile parlamentarilor, dar o decizie a Curții Constituționale a împiedicat punerea în vigoare a acesteia.

Curtea Constituțională a explicat în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea care îi lăsa pe parlamentari fără pensii speciale, că actul normativ a fost adoptat „în fapt în procedură de urgență, fără ca aceasta să fi fost cerută, iar condițiile solicitării adoptării legii în procedură de urgență sunt reglementate prin Constituție”.

În urma deciziei din iunie 2022, pensiile speciale ale parlamentarilor au fost reintroduse.

Conform justificării proiectului de lege actual, după data de 10 iunie 2022, s-au plătit 583 de pensii speciale, în valoare totală de peste 19 milioane de lei.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Cod galben de ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare Cod Galben de…

Putin va depune jurământul ca președinte al Rusiei pentru un al cincilea mandat

Vladimir Putin va depune marți jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii…

Forțele israeliene au preluat controlul asupra punctului de trecere Rafah din Gaza

Forțele terestre israeliene au preluat controlul părții din Gaza a punctului de…