Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea care prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor. S-au înregistrat 168 voturi “pentru”, 79 “contra” şi 4 abţineri.

După mai multe reacții negative apărute în spațiul public, deputații din Comisii au eliminat majorarea salariilor pentru parlamentari, dar au păstrat creșterile salariale din administrația publică locală.

USR a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege.

„Angajaţii din România câştigă sub 4.500 de lei, brut. Un salariat din administraţia publică locală are o medie salarială de 6.338 de lei. Aţi votat pentru voi şi ai voştri. Eu v-am înţeles de ce aţi votat, pentru că o parte însemnată ditnre ei vă aduc voturile la fircare alegere alectorală. USR va ataca la CCR această propunere legislativă”, a declarat deputatul USR Alin-Gabriel Apostol.

De asemenea, liderul AUR George Simion a cerut eliminarea majorărilor salariale pentru primari.

„Nu este un moment potrivit, veţi crea falii. Ştiu că aveţi obligaţii faţă de colegii de partid, ne-am abţinut foarte mult şi nu am dat curs provocărilor din comisia de muncă dar respingeţi amendamentul”, a spus el.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…