Purțătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat că instituția este deschisă în clarificarea acuzațiilor de corupție aduse împotriva arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie.

“Este nefiresc ca un reprezentant înalt al Bisericii să ajungă să fie anchetat”, a spus el. Cu toate acestea, Biserica dorește clarificarea cazului de către justiție. “Patriarhia Română este perfect interesată de elucidarea unui posibil act de corupție”, a declarat Bănescu.

Întrebat despre acuzațiile la adresa IPS Teodosie, Vasile Bănescu le-a calificat drept “grave” și a apreciat că filmarea nu a lăsat loc de foarte multe interpretări. Totodată, el a amintit că poziția Patriarhiei Române este una defavorabilă ascunderii adevărului.

În ceea ce privește o eventuală demisie a arhiepiscopului Tomisului, reprezentantul BOR a reiterat poziția Bisericii conform căreia “legea morală și legea bunului simț funcționează cu intensitate diferită de la persoană la persoană”.

De asemenea, Vasile Bănescu a declarat că statutul BOR prevede sancțiuni severe care merg până la caterisire în cazul în care cineva comite un act grav de corupție, sancționat de autoritățile judiciare.

Vasile Bănescu a explicat la Euronews România că în ședința din luna februarie, Sfântul Sinod al BOR va analiza întărirea cadrului juridic de control financiar și disciplinar. Potrivit reprezentantului Bisericii Ortodoxe Române, în prezent, Biserica nu dispune de instrumentele necesare pentru desfășurarea unei anchete proprii, însă astfel de mecanisme vor fi create în curând.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…