Derek Chauvin, agentul de poliţie care l-a imobilizat pe afro-americanul George Floyd, decedat în incidentul produs pe 25 mai 2020 în oraşul american Minneapolis, a fost găsit vinovat pentru toate acuzaţiile.

Jurații au deliberat mai mult de 10 ore, pe parcursul a două zile, în cadrul unui proces extrem de dficil. Derek Chauvin a fost găsit vinovat ide omor neintenţionat de gradul doi, omor de gradul trei şi omor prin imprudenţă de gradul doi, Polițiștii l-au încătușat în sala de judecată, imediat după pronunțarea sentinței.

Pedeapsa maximă pe care o poate primi pentru crimă de gradul doi este de cel mult 40 de ani de închisoare, pentru celelalte fapte pedepsele fiind de 25 şi de 10 ani.

Mulțimea de oameni adunată în apropierea tribunalului din Minneapolis, locul în care a fost citit verdictul, a izbucnit în urale și aplauze în momentul în care judecătorul a citit verdictul „vinovat” pentru cele trei capete de acuzare.

Derek Chauvin, în vârstă de 45 de ani, este acuzat că l-a ucis pe George Floyd pe 25 mai 2020, în timp ce l-a imobilizat pe acesta cu genunchiul pe gât, în timp ce acesta își pierdea treptat cunoștința, o dramă care a stârnit un val istoric de furie împotriva rasismului și a violenței poliției în Statele Unite.

George Floyd strigase în repetate rânduri „Nu pot respira” poliției care îl ținea întins cu fața în jos pe asfalt, cu mâinile încătușate la spate, punând presiune pe spate, gât și coaste. Potrivit lui Martin Tobin, un pneumolog chemat să depună mărturie de către acuzare, această combinație de factori a dus la moartea sa, prins între forța poliției și sol.

Alte știri:  Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…