O femeie şi un bărbat, cetăţeni polonezi, au fost surprinși marți de către turiști în timp ce întrețineau relații intime pe o plajă din Constanța. În urma incidentului, ei sunt cercetaţi penal pentru ultraj contra bunelor moravuri.

În cursul zilei de marți, 29 iunie 2021, în jurul orei 15.00, polițiștii Secției 3 Constanța au fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat, „cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o plajă din municipiul Constanţa, un bărbat şi o femeie, în timp ce se aflau în vecinătatea luciului de apă, ar fi exercitat reciproc mişcări aferente unui act sexual, provocând indignarea persoanelor prezente pe plajă”, transmite IPJ Constanţa.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat cele două persoane, fiind vorba despre o femeie, de 28 de ani, şi un bărbat, de 33 de ani, cetăţeni polonezi, aceştia fiind conduşi la sediul Secţiei în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…