Vaccinarea cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 ar putea începe în luna septembrie, la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare , pentru personalul medical şi persoanele cu risc, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

„Există discuții legate de administrarea rapelului sau cum este cunoscut ca cea de-a treia doză la persoanele care fie au un risc crescut de expunere, și aici vorbim de categoria personalului medical și personalul social, și persoanele care se află în evidențe cu boli cronice, respectiv persoanele de peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să aveam această decizie de a administra doza trei sau rapelul, practic ar veni la opt luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, la recomandarea celei de-a treia doze ar urma să se țină cont și de istoricul de boală al persoanelor.

„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală. Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

“România se află la începutul celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, în acest moment existând un trend crescător al al infectărilor cu tulpina indiană Delta, “extrem de infecțioasă, care presupune spitalizare și forme de bolă mai grave”, a mai spus acesta.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Cod galben de ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare Cod Galben de…

Putin va depune jurământul ca președinte al Rusiei pentru un al cincilea mandat

Vladimir Putin va depune marți jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii…

Forțele israeliene au preluat controlul asupra punctului de trecere Rafah din Gaza

Forțele terestre israeliene au preluat controlul părții din Gaza a punctului de…

Președintele Iohannis, vizită la Casa Albă. Discuții cu Biden despre situația din Ucraina și Marea Neagră

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează în aceste zile o vizită oficială în…