https://www.youtube.com/watch?v=nmkls-8S9eM
Un interlop din Târgoviște l-a amenințat cu un pistol și o grenadă pe șeful Poliţiei din Dâmboviţa, în timp ce se droga live pe facebook.

Bărbatul de 40 de ani s-a supărat pentru că a fost prins în timp ce conducea sub influenţa drogurilor. „Dacă e să mă duc la pârnaie, mă duc pentru că te mierlesc”, a spus el, făcând referire la șeful poliției din Dâmbovița.

În filmare se observă cum interlopul îl amenință pe Adrian Antofie cu un pistol şi o grenadă .

¨”Vreau şi eu ca Antofie să vină să îmi spargă şi mie uşa acum. Să nu spună că dau cu cauciuc….vreau să îmi spargă uşa. Sunt pregătit. Dacă e să mă duc la pârnaie nu mă duc că m-ai prins pe mine drogat la volan. Nu, nu, dacă e să mă duc la pârnaie mă duc pentru că te mierlesc mă. Sparge-mi uşa, dar să fii pregătit când mi-o spargi, nu să vii cu doi, trei inşi. Că degeaba vii cu doi, trei inşi. Aveţi veste antiglonţ? Ia uite-o. Independenţei, H3, et. 1, apartament 2. Vă aştept! Hai, Antofie după mine”, spune bărbatul în înregistrare.

Reacția IPJ Dâmboviţa

„La data de 31 iulie a.c., ca urmare a unei postări publicate pe o reţea de socializare, de către un bărbat de 40 de ani, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal, deţinerea de droguri pentru consum propriu fără drept, faptă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută de art. 342 din Codul Penal.

Precizăm ca persoana în cauză, în cursul serii de 30 iulie a.c., a fost implicată intr-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe de sânge şi urina, iar din rezultatele preliminare, testul a fost pozitiv pentru consumul unor substanţe interzise.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.

În aceasta dimineaţa, 2 august, în urma unei acţiuni a poliţiştilor, persoana respectivă a fost prinsă, aflându-se în custodia noastră pentru a se efectua activităţi procedurale în cauză.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea activităţii infracţionale şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa, potrivit Adevărul.ro.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…