Motociclistul care a provocat moartea unui tânăr aflat pe o trotinetă a fost reținut de procurori și este acuzat de omor.

Agresorul a aruncat cu casca de motociclist în tânărul aflat pe trotinetă, lovindu-l în zona capului, determinând dezechilibrarea şi căderea acestuia pe carosabil. Ulterior, tânărul a fost lovit frontal de un autoturism care circula regulamentar din sens opus.

Motociclistul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare prevenitvă pentru 30 de zile.

“Având în vedere interesul public manifestat cu privire la incidentul soldat cu decesul unei persoane, survenit miercuri în municipiul Bucureşti, în apropierea intersecţiei dintre Calea Vitan Bârzeşti şi Şoseaua Olteniţei, Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele: miercuri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea unui bărbat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, se precizează într-un comunicat al PTB, transmis, joi, AGERPRES.

În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au stabilit că miercuri, ora 18,30, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe Splaiul Unirii dinspre Calea Văcăreşti către Târgul Vitan, când a ajuns în apropierea trecerii de pietoni de la intersecţia dintre Splaiul Unirii şi Calea Vitan Bârzeşti, staţionând la culoarea roşie a semaforului electric, inculpatul a fost lovit în spate de către un bărbat care se deplasa pe o trotinetă electrică. “Pe fondul discuţiilor în contradictoriu, cei doi şi-au adresat injurii şi ameninţări, după care au părăsit zona respectivă îndreptându-se către intersecţia dintre Calea Vitan Bârzeşti şi Şoseaua Olteniţei”, notează procurorii.

Alte știri:  Marea Britanie anunță "cel mai mare" pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei

Potrivit polițiștilor, motociclistul s-a oprit la următoarea intersecție, a coborât de pe motocicletă şi a aşteptat pe carosabil venirea victimei care se deplasa pe trotineta electrică.

“Când cea din urmă s-a apropiat, inculpatul a alergat către aceasta cu intenţia de o agresa, determinând-o să treacă de axul despărţitor dintre cele două sensuri de deplasare, aruncând în aceleaşi împrejurări cu casca de motociclist în victimă, lovind-o în zona capului, determinând dezechilibrarea şi căderea acesteia pe carosabil, victima fiind lovită frontal de un autoturism care circula regulamentar din sens opus”, explică anchetatorii.

Procurorii explică faptul că în urma impactului dintre autoturism şi victimă a rezultat rănirea gravă a acesteia din urmă, care a fost transportată la o unitate medicală, unde a decedat după aproximativ o oră şi jumătate de la momentul impactului.

În cauză urmează a fost sesizat Tribunalul Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…