Camera Deputaţilor a aprobat miercuri prin vot înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României, de către Ministerul Sănătăţii.

Propunerea de înființare a comisiei a fost votată de toate partidele parlamentare, cu excepția PNL și UDMR. S-au înregistrat 207 de voturi “pentru”, 82 “împotrivă”, o abţinere, iar 10 deputaţi nu au votat.

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a precizat că acest grup solicită aprobarea înfiinţării, la nivelul Camerei Deputaţilor, a unei comisii de anchetă privind investigarea achiziţiilor publice în sectorul sanitar realizate în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României, de către Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, alte instituţii din subordinea MS, date fiind numeroase informaţii şi polemici care au fost vehiculate sau expuse în spaţiul public referitoare la achiziţiile în regim de urgenţă de consumabile medicale, diferite echipamente de protecţie, consumabile medicale, dezinfectanţi, măşti şi mănuşi sanitare, alte produse destinate combaterii pandemiei de Covid-19.

Potrivit proiectului, comisia de anchetă va fi formată din 15 membri şi va fi condusă de un birou, compus din preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, aleşi în prima şedinţă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Deoarece numai deputaţii AUR şi-au desemnat reprezentanţii, până săptămâna viitoare şi celelalte grupuri parlamentare vor face propuneri în acest sens, după ce deputaţii au fost de acord cu o solicitare în acest sens a liderului deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…