Certificatul de vaccinare COVID-19 este valabil la intrarea în țară doar cu doza booster, dacă au trecut mai mult de nouă luni de la a doua doză, a declarat joi secretarul de stat din ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

De asemenea, certificatul este valabil și cu un test PCR negativ sau cu dovada trecerii prin boală.

“Certificatul de vaccinare este recunoscut doar după efectuarea dozei booster, dacă de la finalizarea schemei de vaccinare au trecut mai mult de 270 de zile. Astăzi a fost adoptată măsura și în România. Dacă avem schemă completă de vaccinare și nu au trecut mai mult de 270 de zile de la a doua doză, putem să îl folosim. Acest lucru vizează numai partea de călătorii în interiorul UE, nu se adresează modul în care funcționează societatea în interiorul statelor membre, inclusiv în România”, a declarat secretarul de stat din ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

O decizie luată la nivel european prevede că la 9 luni de la schema de vaccinare completă, certificatul verde își pierde valabilitatea, iar pentru prelungirea acesteia, trebuie făcută doza booster.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Crimă șocantă în cartierul Crângași: Un bărbat de 46 de ani, ucis de doi tineri de 16 și 20 de ani

Un bărbat de 46 de ani a fost ucis după ce a…

Epurări la vârful armatei ruse: Un înalt funcționar din Ministerul Apărării, arestat pentru luare de mită

Generalul-locotenent Iuri Kuznețov, un înalt funcționar al Ministerului Apărării din Rusia, a…

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar din Kiev

Antony Blinken, secretarul de stat american, a transmis un mesaj puternic Ucrainei…

Vara anului 2023, cea mai caldă din ultimii 2.000 de ani, arată un studiu

Căldura înregistrată în emisfera nordică în timpul verii anului 2023, care a…

Ucraina își retrage trupele din jurul Harkovului, în timp ce ofensiva rusă ia amploare

Ucraina și-a retras trupele din mai multe sate din regiunea de frontieră…

VIDEO. Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat pe stradă

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și transportat miercuri la spital,…