foto: Alexander Kryazhev/POOL/TASS.

O a doua rundă de negocieri între Rusia și Ucraina va avea loc miercuri, a anunțat agenția de știri rusă TASS, care l-a citat pe un consilier al președintelui ucrainean Vladimir Zelenski.

De asemena, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat reporterilor că o delegație rusă va fi “la fața locului” miercuri pentru o nouă rundă de discuții cu Ucraina.

“În a doua jumătate a zilei, mai aproape de seară, delegația noastră va fi la fața locului pentru a-i aștepta pe negociatorii ucraineni”, a declarat Peskov.

Întrebat despre locul unde vor avea loc discuțiile, Peskov a spus că nu va anunța locul dinainte.

Luni, discuții între delegațiile ucraineană și rusă au avut loc în Belarus, nu departe de granița ucraineană, dar s-au încheiat fără niciun progres.

Rusia a declarat miercuri că a cucerit Harson, cel mai mare oraș pe care l-a cucerit până acum în Ucraina, în timp ce și-a intensificat bombardamentele letale asupra principalelor orașe pe care forța sa de invazie nu a reușit până acum să le captureze în fața rezistenței puternice a ucrainenilor.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter, anunță televiziunea de stat

Televiziunea de stat din Iran anunță că președintele iranian Ebrahim Raisi a…

Curtea Penală Internațională cere mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Tensiunile din Orientul Mijlociu ating noi culmi, după ce procurorul șef al…

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a câștigat un recurs împotriva extrădării în Statele Unite

Julian Assange a obținut o primă victorie în lupta lui juridică împotriva…

Ucraina afirmă că a distrus o nava rusească de dragare a minelor marine

Forțele de Apărare ucrainene au raportat duminică dimineața că au distrus un…