Brent Renaud, un regizor american premiat și fost colaborator al cotidianului The New York Times, a fost împușcat mortal de forțele rusești în Irpin, în apropiere de Kiev, potrivit unor oficiali din Ucraina.

Regizorul de documentare premiat cu Peabody Award a colabroat cu mai multe intituții media, printre care HBO, NBC, Discovery, PBS și Vice News, El a realizat mai multe documentare în Afganistan, Irak și Haiti.

Forțele ruse au deschis focul asupra unei mașini în care se aflau jurnaliști străini la 13 martie, potrivit șefului poliției din regiunea Kiev, Andrey Nebitov. Un alt reporter a fost, de asemenea, rănit. Autoritățile au distribuit, de asemenea, o fotografie a ceea ce părea a fi legitimația de presă a lui Brent Renaud, emisă de The New York Times. Acesta nu se afla în misiune pentru această publicație la momentul respectiv.

“Suntem profund întristați să aflăm de moartea lui Brent Renaud. Brent a fost un cineast talentat care a contribuit la The New York Times de-a lungul anilor”, a declarat un purtător de cuvânt al publicației într-o declarație pentru The Independent.

“Deși contribuise la The Times în trecut (cel mai recent în 2015), el nu se afla în misiune pentru niciun birou al The Times din Ucraina. Primele informații potrivit cărora ar fi lucrat pentru Times au circulat pentru că purta o insignă de presă a Times care fusese emisă pentru o misiune cu mulți ani în urmă”, potrivit declarației.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Cod galben de ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare Cod Galben de…

Putin va depune jurământul ca președinte al Rusiei pentru un al cincilea mandat

Vladimir Putin va depune marți jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii…

Forțele israeliene au preluat controlul asupra punctului de trecere Rafah din Gaza

Forțele terestre israeliene au preluat controlul părții din Gaza a punctului de…

Președintele Iohannis, vizită la Casa Albă. Discuții cu Biden despre situația din Ucraina și Marea Neagră

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează în aceste zile o vizită oficială în…