Președintele rus Vladimir Putin a declarat că a semnat un decret care prevede că, de la 1 aprilie, cumpărătorii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc, iar contractele vor fi oprite dacă aceste plăți nu vor fi efectuate.

“Pentru a cumpăra gaze naturale rusești, ei trebuie să deschidă conturi în ruble în bănci rusești. Din aceste conturi se vor face plățile pentru gazul livrat începând de mâine”, a declarat Putin în declarații televizate.

“Dacă astfel de plăți nu vor fi efectuate, vom considera acest lucru o neplată din partea cumpărătorilor, cu toate consecințele care decurg de aici. Nimeni nu ne vinde nimic pe gratis și nici noi nu vom face acte de caritate – adică contractele existente vor fi oprite.”

Rusia furnizează aproximativ o treime din gazul european, dar până în prezent companiile și guvernele occidentale au respins această cerere de plată în ruble ca pe o încălcare a contractelor existente, care sunt stabilite în euro sau dolari.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook