AFP PHOTO

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că, prin renunțarea la aprovizionarea cu energie din Rusia, Europa riscă să plătească cele mai scumpe prețuri la energie din lume, afirmând că este imposibil ca unele țări europene să renunțe rapid la petrolul rusesc.

Vorbind în cadrul unei întâlniri televizate cu manageri petroliști și oficiali guvernamentali din țară, Putin a spus că sancțiunile occidentale și un posibil embargou asupra petrolului rusesc au dus la o creștere a prețurilor petrolului la nivel mondial. El a mai spus că sancțiunile occidentale, care au fost introduse după invazia Rusiei în Ucraina în februarie, au fost stabilite de Occident din motive politice.

“Țările europene continuă să introducă noi sancțiuni pe piețele de petrol și gaze. Toate acestea duc la inflație, dar în loc să își recunoască propriile greșeli, caută pe cineva pe care să dea vina”, a declarat Putin în timpul unei reuniuni privind industria petrolieră.

“Europenii recunosc că nu pot renunța complet la resursele energetice rusești și este de asemenea evident că anumite țări din UE, în care ponderea hidrocarburilor rusești este deosebit de mare, pentru o perioadă lungă de timp nu vor putea renunța la energia noastră”, a spus el, adăugând că deciziile adoptate de Uniunea Europeană “și declarațiile privind o renunțare completă la sursele de energie rusești au provocat deja o creștere a prețurilor la petrol”, a adăugat el.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…