Președintele american Biden ia în considerare declararea unei urgențe naționale privind clima încă din această săptămână, a anunțat marți cotidianul Washington Post, citând surse.

Măsura a fost luată după ce doi democrați din Senatul american l-au îndemnat pe Biden să declare o urgență climatică. Biden ar putea folosi Defense Production Act pentru a accelera producția unei game largi de produse și sisteme de energie regenerabilă, inclusiv panouri solare.

Principalii consilieri ai lui Biden dezbat cea mai bună cale de acțiune, în timp ce un alt val de căldură devastator s-a abătut săptămâna aceasta asupra centrului Statelor Unite și în timp ce un model meteorologic similar bate recorduri de temperatură în Europa. În ultimele zile, mulți democrați au cerut Casei Albe să își folosească puterile pentru a aborda problema încălzirii globale, în condițiile în care speranțele pentru o acțiune a Congresului s-au diminuat.

Nu este clar cum anume intenționează Biden să procedeze în cazul în care va opta pentru declararea unei urgențe climatice, lucru pe care liderul majorității senatoriale Charles E. Schumer l-a îndemnat să îl facă la doar câteva zile după ce președintele și-a preluat mandatul anul trecut.

În ultimele luni, unii activiști din domeniul climei au cerut Casei Albe să folosească la maximum potențialul unei declarații de urgență. Aceștia susțin că, în acest fel, președintele ar putea opri exporturile de țiței, ar putea restricționa forajul de petrol și gaze în apele federale și ar putea ordona unor organizații precum Agenția Federală pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență să crească utilizarea surselor de energie regenerabilă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…