Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, vineri, discursul premierului ungar Viktor Orban de la Băile Tușnad, afirmând că ”este o eroare majoră şi este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor”. De asemenea, el le-a cerut liderilor UDMR să iasă public și să explice dacă au fost de acord cu conținutul acelui discurs.

„În principiu, este greșit, o eroare majoră și e inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor, o teorie care a dus la cea mai teribilă catastrofă a secolului XX, la al doilea război mondial.

Este o teorie de cea mai tristă amintire posibilă și nu poate fi acceptat în niciun fel ca un demnitar european să vină cu o astfel de teorie pentru a-și motiva orice demersuri politice interne sau externe. Este la fel de regretabil că un înalt demnitar european vine pe scena publică cu un discurs cu tentă antieuropeană. Aceste lucruri sunt valabile, că e eronat, greșit și inacceptabil, indiferent unde s-ar afla această scenă.

Faptul că această scenă s-a aflat în Transilvania e o problemă pentru noi. Între timp, este adevărat că premierul Orban, pe o altă scenă, în Viena, a încercat să retragă afirmațiile sau să le reinterpreteze, ceea ce e un semn că și-a dat seama că așa ceva nu merge în Europa. Nu e rostul și rolul meu să dau lecții de politică sau de oratorie unui înalt demnitar european, dar nu pot să nu mă disociez clar, public, de ideile vehiculate acolo”, a declarat Klaus Iohannis.

Iohannis afirmă că liderii UDMR trebuie să explice dacă au fost de acord cu conținutul acelui discurs.

Alte știri:  Adjunctul ministrului rus al apărării a fost arestat pentru luare de mită

„Eu cred că e nevoie de clarificări publice din partea UDMR, fiindcă la acel eveniment a fost prezentă o parte semnificativă din conducerea UDMR. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conținutul acelui discurs pe care l-au aplaudat, ceea ce ar fi extrem de complicat, sau dacă nu au înțeles despre ce se vorbește și au aplaudat, pur și simplu, generic personajul care a ținut discursul. Oricare ar fi explicația, ea trebuie să existe și cred că trebuie să existe o discuție clarificatoare, inclusiv în coaliția de guvernare. Nu putem să ne facem că acele lucruri nu au fost spuse, cum nu putem să ne facem că acele lucruri spuse nu au fost aplaudate”, a afirmat președintele român.

Context: Viktor Orbán, premierul de extremă dreapta al Ungariei, a ținut recent un discurs în care a atacat “amestecul” dintre rasele europene și cele non-europene. Acest discurs a stârnit indignarea atât a partidelor de opoziție, cât și a liderilor europeni.

Noi (ungurii) nu suntem o rasă mixtă … și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a declarat Orbán, sâmbătă ,la Băile Tuşnad. El a adăugat că țările în care se amestecă europeni și non-europeni nu mai sunt „națiuni”.

Orbán a făcut aceste remarci în timpul unui discurs anual de referință la Băile Tușnad, unde a lansat anterior idei politice sau direcții ideologice majore. A fost acolo, în 2014, când a spus pentru prima dată că vrea să construiască o “democrație iliberală” în Ungaria.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…