Liderul opoziției ruse , Alexei Navalnîi, l-a acuzat pe președintele Vladimir Putin că a distrus viitorul Rusiei de dragul ambiției sale personale.

Într-o postare pe rețelele de socializare înainte de prima aniversare a invaziei Ucrainei, Navalnîi a declarat că Rusia a atins “fundul sacului” și că își va putea reveni doar după ce “dictatura lui Putin” va fi desființată.

Navalnîi a cerut, de asemenea, ca Moscova să “ramburseze” Kievul pentru daunele provocate în timpul războiului.

“Adevăratele motive pentru acest război sunt problemele politice și economice din Rusia, dorința lui Putin de a se menține la putere cu orice preț și obsesia sa față de propria moștenire istorică. El vrea să rămână în istorie ca ‘țarul cuceritor’…”, a declarat Navalnîi într-o serie de postări pe Twitter.

El a adăugat că înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă este “inevitabilă” și că Moscova trebuie să își retragă trupele din Ucraina și să recunoască granițele acesteia așa cum au fost stabilite în 1991, după căderea Uniunii Sovietice.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…