Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, deoarece a constatat indicii ale stării de insolvență a companiei.

Consiliul ASF a hotărât, de asemenea, să promoveze o cerere pentru deschiderea procedurii de faliment și să numească Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății.

Potrivit unui comunicat al ASF, atribuțiile conducerii societății au fost suspendate de drept.

Situația a fost analizată detaliat, iar decizia a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție.

Potrivit ASF, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control în perioada 2020-2023, iar toate sancțiunile aplicate de ASF au fost confirmate de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor.

Comunicat ASF:

București, 17 Martie 2023 – Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor  necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar.

La data de 30.06.2022 societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei. Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție.

Alte știri:  Cod galben de ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării

Decizia Consiliului ASF se bazează  pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de controlToate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor.

Pentru o completă documentare cu privire la rezultatele procesului de supraveghere și control, punem la dispoziție o Sinteză a deciziilor luate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară în legătură cu societatea Euroins România.

Istoricul acțiunilor de control, precum și detalierea neregulilor identificate la Euroins România pot fi de asemenea consultate în sinteza atașată acestui comunicat, AICI. În același material regăsiți și motivele pentru care ASF a decis să nu avizeze transferul de active către societatea EIG Re, înregistrată în Bulgaria.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Crimă șocantă în cartierul Crângași: Un bărbat de 46 de ani, ucis de doi tineri de 16 și 20 de ani

Un bărbat de 46 de ani a fost ucis după ce a…

Epurări la vârful armatei ruse: Un înalt funcționar din Ministerul Apărării, arestat pentru luare de mită

Generalul-locotenent Iuri Kuznețov, un înalt funcționar al Ministerului Apărării din Rusia, a…

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar din Kiev

Antony Blinken, secretarul de stat american, a transmis un mesaj puternic Ucrainei…

Ucraina își retrage trupele din jurul Harkovului, în timp ce ofensiva rusă ia amploare

Ucraina și-a retras trupele din mai multe sate din regiunea de frontieră…

Vara anului 2023, cea mai caldă din ultimii 2.000 de ani, arată un studiu

Căldura înregistrată în emisfera nordică în timpul verii anului 2023, care a…

VIDEO. Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat pe stradă

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și transportat miercuri la spital,…