Vremea va fi deosebit de rece în intervalul următor, cu precipitații semnificative, potrivit informațiilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit prognozei, sudul, centrul și estul țării vor fi cele mai afectate regiuni, iar în noaptea de marți spre miercuri, zonele de nord-est vor fi cele mai afectate.

  • COD GALBENInterval de valabilitate: 03 aprilie, ora 23 – 05 aprilie, ora 10
  • COD PORTOCALIU – Interval de valabilitate: 04 aprilie, ora 02 – 04 aprilie, ora 22

În regiunile sudice și sud-estice se așteaptă precipitații sub formă de ploaie, în timp ce în zonele mai joase din nordul și centrul Moldovei, Transilvania și Banat se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Local, se va depune un strat de zăpadă, iar cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și, pe arii restrânse, 40-50 l/mp, în special în sud-vest.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei, unde vitezele la rafală vor depăși 55-65 km/h, iar pe arii restrânse vor atinge 70-75 km/h. Intensificări ale vântului vor fi temporare și în restul țării, iar în a doua parte a săptămânii vor fi intervale cu precipitații mixte.

În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali se așteaptă ninsori abundente, cu cantități de precipitații cuprinse între 30 și 50 l/mp. Se va depune un strat de zăpadă consistent, mai ales la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-60 km/h, iar în unele zone va fi viscol și vizibilitatea va fi redusă.

Alte știri:  Profit mai mic cu 55% pentru Tesla în primul trimestru din 2024
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…