Liderii sindicatelor din învățământ au declarat că președintele Klaus Iohannis a promis să susțină un “acord politic” între coaliția de guvernare și sindicatele din educație, după întâlnirea de la Cotroceni.

Sindicaliștii au dezvăluit că președintele a promis că se va implica pentru a ajunge la un acord cu Ministerul Educației privind aplicarea grilei de salarizare în forma convenită.

I-am prezentat domnului preşedinte care sunt revendicările noastre. Domnia sa a spus că emiterea unui act normativ, ordonanţă sau altceva, nu se poate, dar că se angajează, în cazul în care se va accepta un acord, îl va gira, va gira şi domnia sa acel acord”, a declarat Simion Hăncescu, la finalul negocierilor.

Dl Klaus Iohannis a promis că după ce se termină discuțiile cu noi îl va suna pe premier”, a anunțat Anton Hadăr, președinte Federația Națională Sindicală Alma Mater.

Sindicatele au declarat că greva va continua și miercuri, iar liderii vor da un răspuns clar în cursul serii cu privire la continuarea acesteia.

Liderii de sindicat au fost primiți de Președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în urma marsului organizat marți de la Piața Victoriei. Peste 20.000 de cadre didactice au participat la miting, considerat unul dintre cele mai mari din ultimii ani.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…